Shopping cart

Open Your HeART 2026

Open Your HeART 2026: când pasiunea pentru artă se transformă în grijă pentru ceilalți

Listen to this article Provider: Elevenlabs
Article narration 0:000:00

Voce generată cu AI.

Când oamenii pun suflet în ceea ce fac, chiar și cele mai simple pasiuni pot deveni o sursă de speranță pentru ceilalți.

În grupul nostru de companii, trăim această experiență în fiecare an, prin Open Your HeART, evenimentul caritabil care aduce împreună colegii, copiii lor și artiștii parteneri în jurul unei cauze comune. Ajuns la cea de-a patra ediție, Open Your HeART transformă pasiunea pentru artă și creativitatea participanților în sprijin concret pentru Fundația HOSPICE Casa Speranței.

Pe 15 octombrie 2026, la The Venue, am reunit 111 lucrări de artă, create cu răbdare și talent de 59 de artiști. Unele au prins contur acasă, în timpul liber, altele la atelierele creative organizate la sediul nostru. Fiecare lucrare a fost diferită, dar toate au avut același scop: să contribuie la îngrijirea copiilor și adulților cu boli incurabile.

Creativitatea colegilor, transformată în sprijin pentru ceilalți

O mare parte dintre lucrările expuse au fost realizate de colegii noștri, fie individual, fie în cadrul comunităților interne Artizanii și Seeds of Hope. Fiecare a contribuit cu propriile pasiuni și îndemânări, iar rezultatul a fost o expoziție surprinzător de diversă.

Pe șevalete au putut fi admirate peisaje inspirate din Santorini și Veneția, câmpuri de maci, animale și compoziții florale. Alături de tablouri s-au regăsit genți croșetate, accesorii, broșe din ceramică, obiecte vestimentare brodate și alte creații în care colegii au investit timp, atenție și imaginație.

La Open Your HeART, creativitatea nu este despre perfecțiunea unei lucrări, ci despre bucuria de a crea ceva care poate face bine altcuiva. Iar diversitatea obiectelor expuse a arătat, încă o dată, cât de multe pasiuni se regăsesc în comunitatea noastră.

Mici artiști, gesturi mari

Și la această ediție, copiii colegilor au avut un rol special. 10 copii au creat 20 de lucrări pline de culoare și imaginație, de la personaje și animale până la planete și curcubee. Pentru unii dintre ei, seara a însemnat și emoția de a-și descoperi propriul desen expus alături de creațiile adulților.

Prin desenele lor, copiii au adus nu doar culoare expoziției, ci și bucuria de a contribui, alături de părinții lor, la o cauză importantă.

Parteneriate de suflet care dau forță proiectului

Artiștii parteneri au avut și anul acesta un rol important în Open Your HeART. Revenirea lor ne arată că împărtășim aceeași încredere în puterea artei de a aduce speranță și sprijin celor care au nevoie.

Anca Dușe, Contemporia, Rozana Mihalache, Cerasela Teohari și Loretta Lorincz Băluță au oferit împreună 8 lucrări pentru licitația caritabilă, fiecare aducând propria perspectivă artistică și dorința de a contribui la această cauză.

Le mulțumim pentru generozitate și pentru că aleg să ducă mai departe, alături de noi, povestea Open Your HeART.

Dincolo de contribuția fiecărui participant, Open Your HeART vorbește despre legăturile care se creează între oameni atunci când aleg să facă bine împreună. Alina Podaru, Group Chief People & Culture Officer Leviatan Group, a surprins această idee în mesajul transmis în seara evenimentului:

„Gândiți-vă câți oameni se întâlnesc, nevăzut, într-una dintre lucrările din această seară: cel care a creat-o, cel care l-a încurajat, cel care se oprește în fața ei, cel care o alege și, dincolo de această sală, omul pe care gestul nostru îl va ajuta. Între ei se creează un fir pe care nu îl vedem, dar care există, făcut din lucruri aparent mici – din timp, din grijă, din prezență, dintr-o mână întinsă la momentul potrivit. Cred că HOSPICE are această putere: nu poate face timpul infinit, dar poate pune infinit de multă viață într-un timp care este finit”.

Toată această implicare s-a transformat în sprijin concret. La finalul licitației, am reușit să strângem 30.805 lei, sumă direcționată integral către Fundația HOSPICE Casa Speranței.

„E cea de-a patra ediție a evenimentului în care arta devine liantul dintre emoție și faptă bună. Lucrările expuse pentru care cei prezenți au putut licita au spus povești nu doar despre frumusețe și creativitate, ci au contribuit la scrierea unor povești despre speranță pentru copiii care au nevoie de îngrijire paliativă. Astfel, în urma expoziției, s-a strâns suma de 30.805 de lei, sumă care va contribui la construcția Spitalului Speranței”, a menționat Mirela Nemțanu, CEO HOSPICE Casa Speranței.

Patru ediții în care am învățat cât de mult putem face împreună

Open Your HeART continuă să fie una dintre inițiativele de suflet ale grupului nostru de companii. De la colegii care își descoperă sau își împărtășesc talentul, până la copiii care participă cu entuziasm și artiștii care aleg să ni se alăture, fiecare contribuție are un rol important.

Dincolo de lucrările expuse și de suma strânsă, rămâne bucuria de a fi făcut ceva împreună. O pictură realizată în timpul liber, un obiect croșetat cu răbdare sau un desen făcut de un copil pot însemna mai mult decât un cadou frumos pentru cel care le cumpără. Pot contribui la îngrijirea și confortul unei persoane aflate într-un moment dificil.

Le mulțumim tuturor colegilor, copiilor, artiștilor parteneri și participanților care au făcut posibilă această ediție.

Pentru noi, Open Your HeART înseamnă mai mult decât o expoziție sau o licitație caritabilă. Înseamnă oameni care aleg să dăruiască din timpul și talentul lor pentru ca alții să primească sprijinul de care au nevoie. Și ne dorim ca această poveste să continue, cu aceeași generozitate, la fiecare ediție.

Comments are closed